Ramana Maharshi

Î: Abadonul este imposibil.
R: Da, abandonul complet este imposibil la început. Abandonul parţial este cu siguranţă posibil pentru toţi. Cu timpul acesta va conduce la abandonul total.

Î:Abandonul parţial ne poate schimba destinul?
R:O, da. Poate.
Î: Cum pot dobândi pacea minții?
R: Prin devoțiune și abandon. Bhakti este la fel ca vichara. Forma și apariția manifestării lui Dumnezeu sunt determinate de mintea aspirantului. Însă nu este sfârșitul. Există încă o urmă de dualitate. O Putere mai înaltă te conduce. Lasă-te condus. Acea Putere mai înaltă știe ce să facă și cum să facă. Ai încredere în ea.

Î:Cum se poate obţine graţia divină?
R:La fel precum revelarea Sinelui.

Î: Practic însă, cum se poate face?
R: Prin abandonul de sine. Bhakti și introspecția sunt unul și același lucru. Sinele celor care urmează advaita este Dumnezeul celor care urmează bhakti. Toate sistemele sunt de acord cu privire la abandonul de sine. Pe el trebuie să-l obții mai întâi. Abandonul te ajută să înțelegi Grația. Grația e mereu prezentă.

Î: Cum pot obține Grația Divină?
R: Prin abandon.

Î: Încă nu simt graţia.
R: E necesară sinceritatea. Abandonul nu ar trebui să fie verbal şi nici făcut punând condiţii. Rugăciunea nu este verbală. Ea este din inimă.

Graţia este atât începutul cât şi sfârşitul. Interiorizarea se datorează graţiei; perseverenţa este graţie; realizarea este graţie. Acesta este înţelesul afirmaţiei : ”Doar să te abandonezi Mie.” Dacă cineva se abandoneză cu totul pe el însuşi necondiţionat, nu mai este nimeni care să ceară graţia.
Abandonează-te fără rezerve şi Cea mai Înaltă Putere (energie) se va revela singură.
Gândurile sunt eliminate fie prin menţinerea gândului rădăcină ”Eu”, fie prin abandonul necondiţionat în fața Puterii Divine.
Acestea sunt sigurele două căi către realizare.
Nu este suficient ca cineva să se gândească la Dumnezeu în timp ce face karma yoga, ci trebuie să se gândească neîncetat la El. Abia după aceea mintea devine pură.
Dumnezeu nu poate fi amăgit cu îngenunchieri, plecăciuni sau prosternări. Lasă-te în seama Lui. Abandonează-te fără rezerve.
Trebuie să faci una din două: fie te abandonezi pentru că îţi recunoşti neputinţa şi ai nevoie de o putere mai înaltă să te ajute; fie cauţi cauza suferinţei, mergi la sursă şi te uneşti cu Sinele.
Pe amândouă căile te vei elibera de suferinţă.
Dumnezeu nu-l părăseşte niciodată pe cel care s-a abandonat.

Î:Poate să ne ajute Sri Bhagavan să realizăm Adevărul?
R:Ajutorul există întotdeauna.

Î:Nu simt ajutorul mereu prezent.
R:Abandonează-te şi îl vei simţi.

Î:Pot să mă abandonez lui Sadguru?
R:Da, instrucţiunile sunt necesare doar atât timp cât nu te-ai abandonat încă. Abandonează-te Lui şi aşteaptă voinţa Sa, fie că apare fie că dispare; aşteaptă voia Sa.
Dacă Îl rogi să facă cum vrei tu, nu înseamnă că te abandonezi – ci Îi comanzi. Nu Îl poți face pe El să te asculte şi totuşi să te gândeşti că te-ai abandonat. El ştie ce este cel mai bine şi cum să facă acel bine.
Lasă totul în seama Lui. Grija este a Lui; tu nu mai ai griji.
Toate greutăţile tale sunt ale Lui. Aşa este abandonul. Aceasta este bhakti.
Abandonul are efecte doar când este făcut conştient. Această înţelegere vine din introspecţie. Ea se încheie în abandon.

Sunt două căi: fie îţi pui întebarea ”Cine sunt eu?”, fie te abandonezi.
Abandonează-te Mie şi vei învinge mintea.
Nu există o ”karma” mai bună sau o ”bhakti” mai bună decât introspecţia asupra Sinelui.
A doua cale este abandonul – calea lui sharagathi.
Abandonează-te universalului şi vei fi absorbit în universal.

Abandonul este complet numai când atingi nivelul lui ”Tu eşti totul” şi ”Facă-se voia ta”.
…nu mai poate să-ţi placă sau să nu-ţi placă ceva după ce te-ai abandonat; voinţa ta ar trebui să devină complet inexistentă, voinţa lui Dumnezeu luându-i locul. Moartea egoului în acest fel aduce cu ea o stare care nu este diferită de jnana sau unicitate.
Aşa că indiferent pe ce cale mergi, trebuie să ajungi la jnana.

Când cineva se abandonează complet la picioarele lui Shiva, având astfel natura Sinelui, pacea copleşitoare care rezultă, în care nu există nici un loc în interiorul Inimii pentru a te plânge de propriile defectele sau lipsuri, aceasta este natura devoţiunii Supreme.

Sfârşitul sadhanei, chiar şi în bhakti marga (calea devoţiunii), este atins numai după abandonul complet.

Ai renunţat şi la asta şi la aceea din posesiile lui ”al meu”. Dacă renunţi în locul lor la ”eu”, toate sunt date la o parte dintr-o lovitură. Însăşi rădăcina posedării este eradicată.
Astfel răul este strivit chiar în germene. Detaşarea (vairagya) terbuie să fie foarte puternică pentru a face aceasta.
Ardoarea de a face asta trebuie să fie la fel de puternică cum este cea a unui om care fiind ţinut sub apă vrea să iasă la suprafaţă pentru a-şi salva viaţa.

Aurobindo recomandă abandonul complet. Mai întâi să facem asta şi apoi să aşteptăm rezultatele.
Învaţă ce este abandonul. Este topirea în sursa eului.
Este suficient pentru om să se abandoneze.
Abandonul este renunţarea la tine însuţi intrând în cauza originară a fiinţei.